Ce este un studiu hidrogeologic?

Studiile hidrogeologice iţi spun in ce condiţii poţi asigura o alimentare cu apa din surse subterane sau de la suprafaţa.

Realizarea unui studiu hidrogeologic decurge in modul urmator. In primul rand, sunt analizate forajele hidrogeotehnice existente sau se efectueaza unele noi şi ȋn funcţie de rezultatele analizei efectuate prin studiu hidrogeologic se proiecteaza noi foraje de alimentare cu apa sau se propun masuri de restaurare, conservare sau exploatare a celor existente. Studiile hidrogeologice acopera intreaga gama de activitaţi ce necesita alimentarea cu apa, de la rezidenţial la mica industrie, trecand prin zone cu cladiri de birouri, zone de recreere, pavilioane cu utilitaţi polivalente şi altele.

In domeniul apei potabile, sursa acesteia este de cele mai multe ori subterana, prelevarea realizandu-se prin puţuri forate de mica sau mare adancime. Acestea sunt  evidenţiate in studiul hidro ca numar, ca stare de funcţiune: funcţionale partial, funcţionale total sau nefuncţionale. Amplasarea acestora pe suprafaţa aflata ȋn tema studiului hidrogeologic este prezentata intr-un plan topografic.  Sunt prezentate in studiile hidrogeologice adancimile puţurilor, coloanele litologice cu detaliile lor tehnice, data forarii lor, creşterea şi diversificarea capacitaţilor de producţie care au dus şi la creşterea necesarului de apa.

Se calculeaza necesarul pentru nevoile estimate de consum de apa (considerand tendinţele materializate in PUZ-ul aprobat sau in cadrul temei de proiect), care puţuri raman necesare, care vor fi reparate, şi cate se vor adauga de rezerva. Unele puţuri vor fi dezafectate, decizia urmand a fi luata odata cu definitivarea planurilor de dezvoltare din etapele viitoare.

Din analizele efectuate va rezulta daca apa captata din subteran este de o calitate buna, foarte buna (respecta toţi indicatorii de calitate pentru apa potabila prevazuţi de Legea 458/2002 modificata prin Legea 311/2004) şi ca atare nu necesita tratare in vederea potabilizarii ci doar dezinfecţie, sau prezinta probleme de calitate.

Studiu hidrogeologic Suceava

Ce informaţii trebuie furnizate pentru un studiu hidrogeologic? 

Se doreşte ca prin studiului hidrogeologic sa se evalueze starea stratului acvifer, nivelul hidrostatic şi hidrodinamic, denivelarea indusa de exploatarea puţurilor existente prin evaluarea razei de influenţa a fiecarui puţ la funcţionarea in regim optim. De asemenea se vor determina debitele optime de exploatare pentru puţuri utilizandu-se atat datele existente privind comportamentul puţurilor aflate in funcţiune cat şi testele specifice suplimentare ce vor fi considerate necesare pentru obţinerea de date sigure calitativ şi suficiente cantitativ.

De cate tipuri sunt documentatii hidrogeologice?

  • Studii hidrogeologice preliminare pentru alimentarea cu apa din sursa subterana ce cuprind : consideraţii generale, consideraţii tematice, consideraţii despre amplasament, lucrari executate anterior, date geomofologice, date geologice, hidrogeologia zonei: complexul acvifer de suprafaţa, medie şi mare adancime, concluziile şi propunerile de lucrari plus anexele grafice.
  • Studii hidrogeologice privind dimensionarea zonelor de protecţie sanitara a captarii de apa din surse subterane, ce cuprind : introducere, consideraţii geomorfologice, geologice şi hidrogeologice, date despre alimentarea existenta, caracteristici tehnice ale instalaţiilor de captare, reglementari legislative privind instituirea zonelor de protecţie sanitara, dimensionarea zonelor de protecţie sanitara, stabilirea perimetrului de protecţie sanitara, concluziile şi anexele grafice.

Masuratorile şi observaţiile la foraje hidrogeologice de observaţie ofera urmatoarele informaţii:

  • cunoaşterea resurselor de apa prin reţeaua de observaţii;
  • monitoringul cantitativ şi calitativ al apelor;
  • urmarirea poluarii ȋn jurul zonelor industriale;
  • caracterizarea corpurilor de apa prin cunoaşterea parametrilor cantitativi si calitativi pe baza datelor ce se obţin din reţeaua hidrogeologica cu un numar ales de foraje, pentru masuratori de nivel şi indicatori fizico-chimici;
  • executarea de foraje piezometrice pentru observarea nivelului hidrostatic;

Ce cuprinde un studiu hidrogeologic?

  • executarea, dupa caz, de puţuri de apa prin foraje de mica, medie şi mare adancime;
  • cercetari efectuate prin foraje şi pompari;
  • inventarierea surselor de apa subterana cu caracteristicile hidrologice respective;
  • evaluarea starii stratelor acvifere;
  • determinarea nivelului hidrostatic;
  • determinarea nivelului hidrodinamic;
  • determinarea denivelarii;
  • evaluarea razei de influenţa a puţurilor de apa;
  • determinarea debitelor optime de exploatare;
  • identificarea starii fizice a puţurilor existente (pentru coloana filtranta, pompe, tubulatura);
  • analize chimice (amoniac, nitriţi, nitraţi, substanţe organice, turbiditate, duritate, cloruri, pH, conductivitate, clor rezidual, etc.), analize bacteriologice.

Daca aveţi nelamuriri legate de studiile hidrogeologice sau doar vreţi sa  aflaţi mai multe detalii, va rugam sa ne contactati.

‹ Inapoi la Servicii